Category Archives: Oameni si fapte

Om, nu domn !

Am avut  căutari și intrebări multe. Printre ele, cel mai greu de deslușit imi era sensul cuvintelor « Iisus s-a răstignit pentru noi ».  Când am ințeles cum Iisus s-a răstignit pentru mine am crezut că am ințeles totul.

In zilele acestea insă m-am speriat foarte rău si mi-am dat seama că ințelesesem putin. Nu ajunge  să ințelegi pentru tine, adevărata incercare este să  ințelegi pentru toți ceilalți. M-am confruntat cu o răutate pe care nu ca nu o cunoscusem, o cunoscusem dar, nu o analizasem. Nu doar să nu faci nimic sau să faci bine și să ți se raspundă cu rău dar,  arătand răul facut, răutatea să se reverse inzecit ca să ințelegi tu, cat de « bun » a fost cel ce nu ți-a făcut tot răul de care este capabil ci doar o mica parte, mai nimic.

M-am speriat v-am spus căci, am vazut grozăvia răutații și a necredinței pentru care Dumnezeu a trimis pe Fiul Său pe Pămant si mi-a fost frică că aceasta poate invinge bunătatea lui Dumnezeu față de noi (o  grea ispită de-a mă indoi de perfecțiunea și puterea bunătății lui Dumnezeu).

N-am trăit incercare mai grea decat  aceea de-a mă opri a-i cere lui Dumnezeu « dreptate » (adica, o formă de răzbunare). Nu cred ca exista o inșelătorie mai mare a sinelui decat aceasta. Dumnezeu le știe si le vede pe toate și le judecă dupa maretia Lui. Nu eu trebuie să-i arat Lui calea.

Inainte vreme, oamenii se adresau intre ei cu « crestine ».  Azi, s-a pierdut acest obicei caci altfel, ar fi trebuit să spun că acolo unde Dumnezeu a lăsat hrană pentru animale și izvor curat de apă (care nu seca nici la vreme de secetă) creștinii satului iși aruncă gunoiul.

Pământul nu este al nostru, este a lui Dumnezeu. Noi doar il putem ingriji in scurta noastră trecere. Mi-am cumpărat dreptul de a ingiji și a face curat in locul in care cândva au trăit oameni. Nu-mi este rușine să curăt cu mainile mele gunoiul din Grădina lui Dumnezeu căci, nu cred că omul a ajuns  “domn” in locul Domnului !

Ţară, ţară, vrem ostaşi !

M-am nascut si am crescut in centrul unui municipiu maricel, am copilarit pe la bunici la sat (din fericire) dar mi-am trait tineretea si o parte a maturitatii intr-un mic orasel.

Abia cand am plecat sa lucrez in capitala, dupa 24 de ani, mi-am regasit spatiul familiar si confortabil. M-am instalat duminica si de luni am inceput serviciul cu sentimentul ca locuiesc si lucrez  acolo dintotdeauna. De cate ori revin in orasel, gasesc o lume cu o viata la limita supravietuirii  interioare.  Frustrarea oamenilor este coplesitoare !

Micile orase au trait drama popularii fortate si mai apoi a depopularii, dupa distrugerea industriilor care le tineau in viata. Toti cei ce au avut curajul de a-si infrunta viata au plecat si s-au confruntat cu viteza aglomeratiilor urbane si mai ales cu concurenta. Au luptat pe baricada schimbarii continue si a adaptarii. Altii, care s-au putut ancora intr-o bucata de pamant si o casa la tara si-au balansat viata intre doua lumi, fie stapanindu-le  pe amandoua (caracterele tari cu educatie sanatoasa), fie pe nici una, ramanand prinsi intre doua lumi, negasindu-si identitatea si linistea. Intr-o majoritate tragica, au nevoie sa « cunoasca pe cineva » si pentru a trece strada !

Azi, aspir la statutul de satean venit de la oras  cu un sentiment de multumire. Gasesc aici o lume mult superioara micului orasel. Aici inca gasesc oameni care nu sunt speriati sau rusinati de ei insisi, intalnesc suficient de multi oameni autentici!

Orasul mic are nevoie de o politica de dezvoltare speciala, de un tratament psihologic ca o exorcizare, pentru a scapa in primul rand de obstacolele din propria minte colectiva.

Aceste oraşe au nevoie de tineri  întorşi acasa  !

copyright www.prietendeprofesie.ro

Suntem vinovati #colectiv !

Victimele de la Colectiv sunt eroi. Cu moartea si cu suferinta lor au salvat un numar imens de vieti ! Sacrificiul lor nu a fost necesar pentru caderea vreunui Guvern ci pentru salvarea, poate, a milioane de vieti amenintate de neglijenta noastra, a tuturor. Ne-am complacut 25 de ani lasandun-ne condusi de imorali, incompetenti , excroci sau infractori (nu doar la varf ci plecand din biroul sau atelierul fiecaruia).
A fost nevoie de moartea atator copii ca sa ne intelegem vina colectiva. Da, suntem vinovati #colectiv! Continue reading

Sustinerea cu un varf de deget

Am calatorit cu trenul  de la Bucuresti la Craiova, dupa vreo 15 ani de la ultima mea calatorie cu acest mijloc de transport. In compartiment, o doamna imi dadea explicatii ca a fost venita la Bucuresti la copiii sai ca sa le dea sustinerea cu « un varf de deget ». Am gasit a fi o expresie plina de intelepciune !

Este mare lucru sa stii a pune doar varful de deget, acolo unde trebuie si atunci cand trebuie !

copyright www.prietendeprofesie.ro

Despre adevar si minciuna

Desi  exista diferente de cultura certe de la zona la zona, in mare oamenii sunt surprinzator de “aceeasi” in orice colt de lume.  Ma amuz  cand intalnesc tineri din Ardeal  la care gasesc frapanta sinceritatea. Plec cu gandul in trecut si ma imaginez pe mine cand am aterizat din Ardeal in inima Regatului si incerc sa ma vad asa cum ma vedeau concitadinii mei acum treizeci de ani… imi inspira un film de comedie !
Continue reading

Sfarsit de drum, Drum bun !

N-am trait aproape niciodata sfarsiturile de drum caci fac din timp analiza drumului parcurs, scot tot ceea ce a fost valoros, memorabil si esential din ce-am parcurs si le asez in baza mea de date pentru a-mi fi de folos in drumurile urmatoare. In momentul in care trec fizic linia de « finis », mental este demult trecuta si mintea mea este ocupata cu viitorul.
Nu mi-am pus niciodata ceva in minte sa-mi doresc si sa nu realizez. Tot ceea ce pare ca nu am reusit, in fapt, nu au fost prioritatile mele, caci eu gandesc foarte diferit de majoritatea celor din jurul meu. Prioritatile mele sunt amanunte pentru altii si ceea ce unii considera esential nu reprezinta pentru mine nici macar un amanunt 🙂 !
Asemeni pancardelor de pe margine drumului « Sfarsit de drum » inseamna « Drum bun » !

copyright www.prietendeprofesie.ro