Comandant pe unitate

In clasa a VII-a a venit la noi in clasa Cami. Era vedeta scolii, toata lumea o cunostea, toata lumea o admira, inclusiv profesorii. Nu avusese pana la acea data alta nota in carnetul de note decat 10.
Diriginta ne-a anuntat ca se va muta la noi in clasa pentru a studia limba germana (noi studiam limba germana si limba franceza, la ea in clasa se studia limba rusa si limba franceza). Emotie mare printre elevi, fiecare povestea de unde o cunoaste si aducea argumente afirmatiilor hotarate ca unul sau altul va fi colegul ei de banca. O cunosteam si eu, statusem de multe ori de vorba in desele careuri care se faceau in vremea comunista pentru diversele informari sau ¨dari de seama¨ si unde eram scosi cu totii in curtea scolii, incolonati pe clase si ¨prelucrati¨ !
Cand a sosit ziua, doamna Diriginta a intrat in clasa insotita de Cami, cu o mandrie ce se putea citi lesne pe fata dansei. Ne-a prezentat-o si a intrebat-o cu cine vrea sa stea in banca (tratament de VIP care era total neobisnuit in acele vremuri cand nu conta cine era mama sau tata ci ierarhia era stabilita in functie de rezultatele la invataura). Cami era ¨comandant de unitate¨, cea mai inalta functie pe scoala la pionieri si noi aveam in clasa pe ¨comandantul loctiitor de unitate¨, apoi ca orice clasa, ¨comandantul de detasament¨ si trei ¨comandanti de grupe¨ daca bine-mi amintesc, desemnati prin alegeri, in functie de rezultatele la invatatura si alte activitati pionieresti !Eu eram un elev mediocru!

Diriginta a intreabat-o :
– Cu cine vrei sa stai in banca ?
In clasa freamat, pretendentii asteptau cu speranta decizia.
– Cu Dana! Si priveste spre mine, spre surprinderea tuturor colegilor, care nici nu ma cunosteau drept Dana fiindca primul meu nume la catalog era Carmen, doar prietenii ma cunosteau asa. Nici Cami nu era cunoscuta drept ¨Cami¨ caci purta alt nume la catalog !

A fost o mare prietenie, nu ne ajungeau orele de la scoala, mai vorbeam macar o ora la telefon dupa ce ajungeam acasa. Tatal meu , cand ma surprindea in conversatie telefonica (si stia ca nu se va incheia curand) ma intreba :
– Iar vorbesti cu ¨olteanca¨ ? ambii ei parinti erau din Oltenia.
Nu-l voi uita niciodata pe tatal ei cand, dupa cativa ani, m-a strigat de pe balcon (locuia chiar vis-à-vis de liceul meu) sa urc neaparat pana la ei, venise de la tara si adusese ¨zaibăr¨ ! Degeaba m-am opus ca nu vreu sau nu pot sa beau, a fost obligatoriu sa beau un pahar …am parcurs cel mai lung drum spre casa. Trebuia sa merg peste jumatate de ora pe jos pana acasa si atunci am inteles cat de somn ti se poate face in drum spre casa si cat de confortabila poate parea marginea drumului !

copyright www.prietendeprofesie.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.