D-l Necula

Stiu din povestile parintilor  mei ca eram un copil amuzant si lipicios. Radeam incontinuu si iubeam pe oricine !

Mama imi povestea ca avea o sefa de birou intunecata si severa, fara copii, care totusi ii permitea sa-si aduca copilul (adica eu) de la gradinita si sa-l tina cu ea pana la terminarea programului. Cind soseam de la gradinita treceam mai intai prin bratele sefei, o tineam de gat si o pupam si abia apoi intram in biroul unde lucra mama. Stiam ca acolo trebuie sa fiu foarte cuminte daca vreau sa primesc toate minunatiile acelea : hartii, creiane, perfotator, dosare, iar daca mama trebuia sa ramana peste program, «  la piece de resistance »  acces la masina de scris !

Aveam curaj si forta de mica, imi luam fiolele injectabile de la mama si plecam la dispensar singura sa fac tratamentul. Ma cunostea toata lumea acolo si cum soseam eram poftita peste rand la tratament !

In clasa a doua a sosit la noi in clasa domnul Necula, profesor la Scoala de muzica, sa selecteze copii pentru studiul violoncelului. Habar nu aveam ce este acela !

Am inceput studiul dar pe de-o parte nu parea nimic atragator caci orice studiu de instrument cere mult efort pana ajungi sa canti ceva si pe de alta parte, barbatii familiei faceau glume pe seama mea fiindca ma ocupam cu cantatul la « gurduna ».

Astfel, am inceput sa refuz a mai merge la ore. Domnul Necula, care era aproape de pensie si care probabil ma iubea ca pe o nepotica,  venea acasa la mine sa ma ia la ora de violoncel si eu nu voiam sa ma duc.  Fiindca nu ma putea convinge, se aseza pe banca din fata blocului si ma astepta. Eu ma jucam intr-o gramada de nisip, imbracata in uniforma de scoala si nu ma lasam impresionata de asistenta!

Totul pana sosea mama de la serviciu si-l gasea pe domnul Necula pe banca si pe mine in groapa de nisip. Ma lua in casa, ma schimbam si ma spalam si plecam cu domnul Necula la ora de violoncel. Asa am studiat violoncelul o perioada.

Nu reuseam sa stiu corzile violoncelului si atunci minunatul meu profesor a inventat o poveste cu o fata frumoasa pe care o chema LaRe  SolDo  si care a sosit la gara …asa am putut retine pana azi care sunt corzile violoncelului !

Apoi, am inceput sa scot sunete…interesant ! Mai apoi, am inceput sa cant…provocare!

Imi dau seama acum ca eram foarte cuminte daca recunosteam autoritatea sau calitatea, daca nu, sa te tii !

copyright www.prietendeprofesie.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.