Știu din poveștile părinților  mei că eram un copil amuzant și lipicios. Râdeam încontinuu și iubeam pe oricine !

Mama îmi povestea că avea o șefa de birou întunecată și severă, fără copii, care totuși îi permitea să-și aducă copilul (adica pe mine) de la grădiniță și să-l țină cu ea până la terminarea programului. Când soseam de la grădiniță treceam mai întâi prin brațele șefei, o țineam de gât și o pupam și abia apoi intram în biroul unde lucra mama. Știam că acolo trebuie să fiu foarte cuminte dacă vreau să primesc toate minunățiile acelea : hârtii, creiane, perfotator, dosare, iar dacă mama trebuia să rămână peste program, « la piece de resistance »,  acces la mașina de scris !

Aveam curaj și forță de mică, îmi luam fiolele injectabile de la mama și plecam la dispensar singură să fac tratamentul. Mă cunoștea toata lumea acolo și cum soseam eram poftită peste rând la tratament!

În clasa a doua a sosit la noi în clasă domnul Necula, profesor la Școala de muzică, să selecteze copii pentru studiul violoncelului. Habar n-aveam ce este acela!

Am început studiul, dar pe de-o parte nu părea nimic atrăgător, căci orice studiu de instrument cere mult efort până ajungi să cânti ceva și pe de altă parte, bărbații familiei făceau glume pe seama mea fiindcă mă ocupam cu cântatul la « gurdună ».

Astfel, am început să refuz a mai merge la ore. Domnul Necula, care era aproape de pensie și care probabil mă iubea ca pe o nepoțică,  venea acasă la mine să mă ia la ora de violoncel, dar eu nu voiam să mă duc.  Fiindcă nu mă putea convinge, se așeza pe banca din fața blocului și mă aștepta. Eu mă jucam într-o grămadă de nisip, îmbrăcată în uniforma de școală și nu mă lăsam impresionată de asistență!

Totul până sosea mama de la serviciu și-l gasea pe domnul Necula pe bancă și pe mine în groapa de nisip. Mă lua în casă, mă schimbam, mă spălam și plecam cu domnul Necula la ora de violoncel. Așa am studiat violoncelul o perioadă.

Nu reușeam să știu corzile violoncelului și atunci minunatul meu profesor a inventat o poveste cu o fată frumoasă pe care o chema LaRe  SolDo  și care a sosit la gară …așa am putut reține până azi care sunt corzile violoncelului !

Apoi, am început să scot sunete…interesant ! Mai apoi, am început să cânt…provocare!

Îmi dau seama acum că eram foarte cuminte dacă recunoșteam autoritatea sau calitatea. Dacă nu, să te ții !

copyright www.prietendeprofesie.ro