Barbatii astia, atat de siguri pe ei !

Am avut un profesor de fizica la un moment dat in liceu, un fel de dandy (sau asa ni se parea noua), grizonat si cu ochii albastri, necasatorit, ce mai, toate elevele erau subjugate ! Constient de succesul sau ni se adresa plin de suficienta cu ¨Tovarasa¨ si ¨Tovarasul¨ !

In acea perioada eram preocupata de cuvantul ¨timorat¨ si ma intrebam daca pe mine ma timoreaza cineva. Raspunsul dat mie insami a fost ca ¨nu¨ dar,  parca aveam nevoie de o confirmare cu privire la acest profesor .

Am inceput astfel o sarabanda a intrebarilor de proba ¨ma timoreaza ? ¨ si a raspunsurilor de confirmare ¨nu ma timoreaza¨ care m-au facut sa dau o atentie exagerata acestui profesor si probabil a devenit vizibil ca-i ¨ sorbeam ¨ fiecare fraza de care aveam  nevoie in analiza mea.

Una dintre prietenele mele nedespartite care scria poezie, era indragostita ¨lulea¨ de acest profesor si probabil adunase deja de-un volum de poezie dedicat acestei iubiri. O parte dintre acestea ajunsesera  in cutia postala a destinatarului fara indicarea expeditorului, binenteles !

In acea perioada corspondam in limba germana cu un prieten din Iugoslavia si aveam un caiet in care imi scriam scrisorile caci le mai corectam si le mai modificam inainte de-a le trimite, caiet care era asemanator cu unul dintre caietele mele de fizica.

Intr-o zi sunt scoasa la tabla sa termin o problema inceputa si târâita de un coleg de-al meu pana la jumatate. Desi nu era un obicei permanent sa-mi fac manichiura, era facuta discret dar cu unghii putin mai mari decat obisnuiam.

Ma ridic din banca cu o privire plina de forta si miscari trufase caci in mintea mea trebuia sa-i arat eu acestui profesor ca nu este chiar atat de puternic pe cat se crede, rezolv problema cu o viteza ametitoare in comparatie cu colegul care o incepuse si cand pun punctul dupa inscrierea rezultatului, lovesc tabla (de sticla) cu unghia atat de puternic  incat zgomotul a trezit chiar si ultima banca !

Profesorul, prins in jocul trufiei cu mine isi misca foarte lent corpul in directia mea si-mi spune :

-Tovarasa P. ar fi bine sa va scurtati unghiile caci s-ar putea sa ne spargeti tabla ! Poftiti la loc, 10!

Eu, trag un zambet zeflemitor si ma asez la locul meu in banca.

Profesorul vine la banca mea, ma priveste si ia in mana caietul pe care il tineam pe marginea bancii. Eu ma ridic in picioare ( asa se proceda in acele vremuri, nu vorbeai cu un profesor asezat) si in timp ce profesorul  rasfoia  caietul ca sa-si faca de lucru la banca mea nu sa se uite in el, eu imi dau seama ca nu este caietul de fizica ci caietul meu de corespodenta  in limba germana.

Intr-o secunda am vazut si am  auzit in imaginatia mea cum plin de infatuare profu’ citeste lent si apasat din scrisoarea mea in fata clasei! La o asa perspectiva, fac ochii mari si dau sa smulg caietul din mana profesorului care, nu se lasa mai prejos , il apuca cu forta si incerca sa nu-i de a drumul.

Cum probabil si-a dat seama ca doar daca se va bate cu mine voi da drumul caietului, cedeaza in favoarea mea.

La sfarsitul orei ma opreste in clasa si incearca sa afle de la mine ce este in caiet, fara rezultat ! A mai incercat de cateva ori pe parcursul anului, tot fara rezultat.

La o ¨reuniune¨ adica un ¨ceai dansant¨ fara ceai, organizat de noi la scoala (am fost o clasa foarte unita si faceam dese reuniuni la scoala), hop apare profu’ !

Se asaza pe un scaun si-mi face semn sa ma asez langa el. Eu imi las colegii la dans si ma asez langa el. Acesta mi se adreseaza :

–          Vrei sa-mi spui ceva ?

–          Eu ?

–          Da !

–          Nu !

–          Nu ?

–          Nu !

–          Sigur, nu vrei sa-mi spui ceva ?

–          Nu !

–          Ceva despre mine ?

–          …

–          Ceva despre noi doi ?

In acea clipa imi dau seama de confuzia in care l-am aruncat pe profesorul meu cu comportamentul meu si cum radeam cu o usurinta si-o dezinvoltura debordanta mi-am dat seama ca daca nu ies in acea clipa din sala voi exploda in hohote de ras! Am raspuns ¨nu¨ si-am  zbughit-o afara, in curtea scolii si colegii dupa mine fara sa inteleaga ce s-a intamplat! Profu’ a inteles ca a gresit expeditorul…

Barbatii astia, atat de siguri pe ei !

copyright www.prietendeprofesie.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.