Noi, muritorii de rând!

Nu am pus între ghilimele “muritorii de rând” ca să nu se înțeleagă că ar avea alt sens decât acela de întărire a înțelesului brut. Acesta este rolul nostru în orice război, a ține cu unii sau cu ceilalți este ca și când ai râde la întâlnire, de coasa neascuțită a coanei Moartea!

Nu analizez Războiul, ci ce se întămplă cu un popor neprotejat de un stat! Ce am învățat din destinul poporului israelian și a celui palestinian. Cât de important este să ai un stat, cât de importante sunt instituțiile și cât de important este cine le populează! Este vital pentru noi să ținem și să protejăm instituțiile și oricât de tentați am fi să le blamăm fiindcă au ajuns în stadiul de disfuncțiune, să ne concentrăm asupra indivizilor și a acțiunilor concrete ale acestora. Să luptăm pentru înlocuirea acelor indivizi, sabotori din interior ai acestor instituții, să nu mai condamnăm Presa, Justiția, Parlamentul, Armata, SRI (care însemnă în mentalul colectiv tot ce este legat de acest domeniu de activitate și toate instituțiile de profil), Școala și nu în ultimul rând Poporul.

Toate aceste instituții sunt terfelite de dimineața până seara, poporul cel mai abitir! Nu suntem proști, suntem neatenți! Nu suntem inconștienți, nu avem înțelegerea dimeniunii răului și a pericolului. Nu am primit, prin organizare de stat, informații de bază din domenii greu de înțeles pentru populație. Un spațiu foarte mare de cunoaștere obligatorie a rămas gol și orice șmecher cu umpic de pregătire de specialitate îl poate umple cu fals sau trădare! Să strângem rândurile, să fim atenți la piesele băgate cu forța în jocul nostru!

Copyright www.prietendeprofesie.ro

Economia Metaversului.

Mintea unană este un bun al nostru, numit imaterial. Am îndoieli că mai putem rămâne la acest stadiu de abordare. De ce? Deoarece o nouă dimensiune s-a insinuat în spațiul vieții noastre, dimensiunea Info-Tech. Această lume nu este ceva cu totul nou, ea a existat și înainte, dar de dimensiuni mult restrânse și accesibilă doar unei elite, în general bazată pe studiu, profesii și talent, dar și pe un grad de subiectivitate în funcție de regim și modă (tech a fost tiparul). Mă gândesc la cartea tipătită, la presa tipărită și la artă, ca rezultat material a unei capacități imateriale. Arta și cartea bucurându-se și azi de un spațiu reglementat, chiar dacă este imperfect. Presa a fost eliminată din reglementare, devenind prin natura ei un bun Info-Tech și momentan strivită de amalgamul de “info” nedefinit legal, contabil și fiscal. Ce a adus dimensiunea Tech? A adus o nouă industrie. Momentan o industrie fără reguli clare. Mai putem considera programele informatice imobilizare necorporală? În opinia mea, nu! Foarte multe produse ale bunului nostru imaterial, mintea, sunt cât se poate de active materiale din categoria materialelor consumabile, a obiectelor de inventar sau a mărfurilor și abia o mică parte a acestora poate fi încadrată la categoria imobilizărilor, a investițiilor pe termen lung. Care sunt competențele chemate a defini și a reglementa? Unele Tech-Economice, căci așa cum am scris deja în “Metaversul, noua Americă” a venit momentul reglementării, nu se mai poate face împroprietăriea prin start al căruțelor, statele și contributorii la bazele de date au pierdut suficient în favoarea temerarilor cu pistolul la brâu! Presa este plătită doar din publicitate, nu este plătită pentru proprietate!

Text dedicat domnului Ion Cristoiu și tuturor producătorilor de investiții materiale pe termen lung din bunul lor imaterial, mintea!

Copyright www.prietendeprofesie.ro

https://prietendeprofesie.ro/metaversul-noua-america/

Matematica vieții.

Viața este un complex de teste cu exerciții, cu ecuații și operații complicate. Nu ne putem uita la un astfel de test și să dăm răspunsul corect dintr-o privire. Pentru a rezolva problemele ne trebuie pricipii, legi, teoreme și antrenament, exercițiu în aplicarea lor. Câteodată, dar numai în anumite cazuri, se pot face artificii. Artificiul este o prescurtare, nu o derogare, nu o manipulare! Apoi, pentru evaluarea rezultatului ne trebuie un etalon, o competență superioară și o situare în același sistem de referință pe întreg traseul.

Am urmărit cu atenție nenorocirile ce se petrec în Israel. Problema este deosebit de grea, nu înțeleg cum au unii răspunsuri atât de sigure și atât repede, nu doar pentru ei înșiși, dar și pentru ceilalți? Eu nu reușesc încă să disting sistemele de referință în care se produc fenomenele. Am urmărit cu atenție toate părțile. Am văzut un medic palestinian stabilit în România care, susținând cauza palestiniană, de cîte ori era întrebat de măcelul abominabil asupra evreilor spunea că nu vrea să discute politică. Un medic! De cealaltă parte, am auzit: mai întâi răzbunare și vedem apoi ce s-a întâmplat! Adică, omorâm tot ce ne iese în cale și facem analiza mai apoi! Nu am eu o soluție, Israelul este într-o situație deosebit de complicată, mai ales fiindcă acest popor trăiește în mai multe sisteme de referință. Intuiția îmi spune că nu s-a gestionat bine cu mulți ani înainte ce, cum și unde se aplică. Prioritatea ar fi clarificarea sistemelor pentru atribuirea corespunzătoare a legilor și metodelor, pentru a evita un colaps generalizat pe toate sistemele lor de viață, cu implicații pentru toți ceilalți, prieteni sau dușmani. Mulți spun că statele nu au prieteni! O fi adevărat, nu-i contrazic, dar popoarele au!

Gabriel are treabă!

Gabriel, fiind șef de șantier într-o lucrare a cărui beneficiar era un persan din Irak, era solicitat zi de zi de către acesta să-i răspundă la întrebări. Rar trecea câte o zi în care persanul să nu se prezinte în șantier, să-l cheme și să-l întrebe de ce face una sau alta. De fiecare dată, Gabi îl expedia politicos, spunându-i să se ducă la birouri să întrebe, că el nu poate sta de vorbă cu el “că are treabă”. Dacă vă gândiți că Ali s-a conformat, atunci nu știți cu câte mii de ani în urmă se îndeletniceau acele popoare cu comerțul, implicit cu businessul!

Într-o zi, îl sună patronul firmei și îl invită, împreună cu Ali la “o ciorbă”. O ciorbă a și fost, fără friptură, motiv pentru care nu a stat Gabi prea mult în acea firmă, fiindcă, zice el, nu are încredere în bărbații care nu beau un pahar înafara serviciului (ce cuvânt interesant, serv +viciu) și nu mănâncă friptură…!

La masă, Ali începe a-i povesti patronului că până la Gabriel, toți șefii de șantier au stat de vorbă cu el, și două ore dacă a dorit el. Numai Gabriel nu a avut timp, fiindcă avea treabă, încheind cu concluzia:

“Dacă Gabriel are treabă, Ali face bani”!

Avem treabă! România trebuie să facă mai mult decât “doi bani”!

Copyright www.prietendeprofesie.ro

Avem treabă!

Hai să ne apărăm țara, fiecare cu puterea lui! Poetul să lupte cu poezia, noi să-i deranjăm fiind aici!

Dacă ești prea tânăr, rămâi și fă-ți o carieră! Dacă ai făcut o carieră, întoarce-te acasă!

Cu ipirație din experiența lui Gabriel și clipul primarilor PSD proaspăt trecuți la PNL: Avem treabă!

Copyright www.prietendeprofesie.ro

Zvoneri și Răspândaci, comedie sau tragedie?

Aduc în atenție modul în care o mână de oameni pot destabiliza un oraș, o comunitate. Deși fac referire directă la proiectul propus de mine pentru orașul Câmpulung Muscel și “peripețiile” prin care am tercut și trec cu el, “modelul” poate fi extrapolat în toate domeniile vieții noastre de după ’90.

Am avut mai multe încercări de întoarcere acasă, dar era evident că va trebui mai întâi să mă întorc eu și am avut un plan pe câțiva ani ca să putem să-l realizăm. Fiind preocupată de “întoarcerea acasă” și de reunirea familiei, am construit, de la o soluție personală, o țintă și o strategie de dezvoltare pentru oraș.

Ea este cuprinsă în tot ceea ce am expus pe blogul personal www.prietendeprofesie.ro și pe site-ul dedicat www.cartierdemunte.ro, extensie a primului.

Binențeles, a fost un procces de timp, am început vorbind cu familia, cu prietenii , cu oamenii de pe stradă și mai apoi cu organizații sau instituții, cu oameni pe care i-am considerat competenți în a înțelege și a înainta, dacă nu chiar a realiza un astfel de proiect într-o comunitate dedicată.

Realitatea cu care m-am confruntat mi-a depășit orice imaginație, deși mi-am luat niște măsuri de precauție urmare a unei experiențe pe care v-o împătășesc, dar în acest moment realizez că nu trebuia să fac vreun pas fără avocat, situație care nu poate fi posibililă nu numai raportat la cost, dar ar fi o curată nebunie. Trăim într-o nebunie? Mă tem că da, și aceasta este cauza imigrației în masă!

În faza incipientă a demersului, fiind de puțin timp întoarsă acasă m-am dus la un vernisaj de grafică al unui fost coleg. Acolo, un domn însoțit de nepoțică s-a apropiat de mine și mi-a spus că are o acțiune civică, că strânge semnături pentru redarea Clubului ARO destinației inițiale, de cultură și implicare socială în folosul comunității. Nu s-a îndepărtat bine de mine, că un alt domn, o cunoștință, s-a apropiat de urechea mea și mi-a spus să nu am de-a face cu dănsul, că este un fripturist și fel de fel de alte caracterizări negative. A încheiat spunându-mi că o face pentru mine, fiindcă mă cunoaște. Țin a vă spune că persoana în cauză îi aducea de-a dreptul elogii pe față acestui activist, atât înainte, cât și după “sfatul prețios” dat mie.

Urmare acestei experiențe, mi-am luat niște măsuri, printre care și înregistrarea mărcilor, dar nu am abordat demersul chiar prin prisma teoriei conspirației. Azi doresc să vă atrag atenția că suntem victima unei practici, nu a unei teorii!

Vă supun atenției, modul în care toate proiectele menite să aducă dezvoltare orașului, au beneficiat de opoziție populară pe baza unor zvonuri bine ticluite. Înafară de proiectul meu, a cărui parcurs îl voi descrie în amănunt, Cămpulungul a avut încă două proiecte, foarte avansate, care, în opinia mea, au fost anihilate cu astfel de metode. Unul dintre acestea este Proiectul cu pârtii al unui grup de câmpulungeni, cu foarte mulți bani privați băgat în el, cu un eșec de parcurs prin Părtia e la Mățău (realizată prin “consultanță de specialitate”) și depre care s-a zvonit că nu a fost un proiect “pe bune”, ci o “‘țeapă”.

Deși am toate motivele să fiu supărată în nume personal pe domnul Mirea, nu am crezut și nu aș crede vreodată o asemenea enormitate! Să aduci un astfel de proiect până în stadiul în care a fost adus, nu însemnă doar foarte mulți bani, ci o muncă titanică! Convingerea mea este, că s-a încercat preluarea acestui proiect pe nimic, într-o perioadă în care s-a putut vorbi efectiv despre un atac la adresa afacerilor românești prin distrugere, preluare și vânzare cu comision către străini sau pur și simplu distrugere pentru anihilarea concurenței! Multe inițiative sau chiar afaceri consolidate au fost astfel “rase”: Blue Air, Combinatele românești de îngrășăminte, Hexi Farma și alte zeci sau sute de care nu știm și autoritățile statale nu s-au îngrijit, ba din contră.

Deși acesta este un proiect eminamente privat, el ar fi adus beneficii uriașe orașului și proiectul meu a fost gândit în prelungirea unei astfel de perspective.

Un alt proiect înaintat chiar Guvernului din acele vremuri este cel al domnului Ivan, pentru Investiție energetică la Apa Sărată, beneficiar și el de opoziție colectivă, total nedocumentată. Acest proiect ar fi adus beneficii complexe orașului.

Concluzia mea este că noi, colectivitatea, ar trebui să analizăm mai bine, mai cu calm și cu onestitate proiectele propuse, căci cu un larg suport popular au fost respinse toate proiectele de dezvoltare propuse și cu o tăcere nedemnă funcționează de mulți ani businessuri profitabile cu deșeuri și trafic de persoane.

Mai grav, și aceasta este o percepție a mea, cei ce ne-au ținut în această subdezvoltare clamează azi că vor și pot să ne salveze!

copyright www.prietendeprofesie.ro

“Măcar să-l facă”!

De curând, domnul Ion Cristoiu se văita ce mare belea are pe cap fiind cititor-călător, că știe doar când pornește a citi o carte, nu și când o termină, când ajunge la sfârșit. Spunea dînsul că pleacă să verifice o sursă și din sursă-n sursă, ajunge pe unde nici nu te gîndești, foarte departe de unde a plecat.

Așa am plecat și eu să răspund unui comentariu și de cîteva zile scriu în minte niște episoade din “Întoarcerea acasă”, fără să fi atins subiectul de la care am plecat.

Este vorba despre “Câmpulung, cartier de munte al Bucureștiului”, demersul meu care propune dezvoltare prin legătură de cale ferată de mare viteză (atât cât permite distanța de 150 de km, cât avem noi până la București), dar nu doar atât, demersul propune ceva mai complex, nu mai insist acum căci există descris în celelalte texte de pe blog și pornește de la preocuparea mea pentru stoparea imigrației, întoarcerea acasă și găsirea unor soluții de viață pentru noi în țară. Toate acestea fiind azi luate cu japca și făcute platformă electorală “sinceră”, “originală” și “proprie” a primăriței noastre.

Mulți gândesc, deși puțini mi-au spus, că nu ar fi atăt de important că acestea sunt niște idei furate, ci mai important ar fi să le facă. Explic aici de ce nu este așa, acesta fiind un raționament fals.

Un proiect este ceva complex și unitar. Ca să poată fi materializat, de la idee la fapt împlinit, el trece printr-un proces, are un traseu care, ca orice construcție, implică diferențe de la teorie la practică și obstacole neprevăzute care trebuie depășite. Ori, dacă proiectul nu este unitar, adică cel ce l-a conceput este exclus din proiect (situație aproape generalizată indiferent de proiect), cei ce sunt împroprietăriți cu ideea altcuiva, sunt împroprietăriți doar cu titlul ideii, nu și cu mintea celui care a conceput mult mai mult decât pot dînșii transfera ilicit. Cum ar putea depăși obstacolele și problemele tehnice care apar inerent în proces, cineva care a înțeles un titlu? Un exemplu palpabil sunt proiectele doamnei Coșa. De unde s-a pornit și la ce s-a ajuns, Bulevardul nostru arată ca un tablou celebru împopoțonat cu zorzoane și flori de plastic!

În cazul meu, eu știu din capul locului că primărița nu-l poate face! Pe de o parte proiectul este un proiect de comunitate, pe de alta primărița nu are calitățile umane și tehnice necesare ca să poată coordona un astfel de proiect. Lupta mea nu este neapărat cu dânsa, nu mă interesază “să recunoască” că nu-i aparține, căci de vreme ce s-a pretat la furt de la un cetățean, este evident că dânsa are o altă agendă decît cea pe care o afișază. Lupta mea este pentru concetățenii mei cinstiți, care fie nu sunt atenți, fie sunt neglijenți, fie sunt manipulați (nu este o glumă) și se fac părtași nu unui furt, ci distrugerii sigure a unui proiect. De asemenea, lupta mea este lupta mea personală de cetățean (cetățean român), liber (fiindcă Dumnezeu mi-a asigurat libertatea) de a-mi cere drepturile, de a spune ADEVĂRUL și de a mă opune, nu doar unor persoane, ci unor Instituții care, printr-o putere disproporționată, îmi fură dreptul constituțional de viață în țara mea prin ceea ce știu să fac ca rezultat a unei experiențe de o viață! Căci una este fapta de furt a unei persoane și cu totul altceva este furtul unei Instituții de la un cetățean, personă fizică! În mandatul trecut am depus la registratura primăriei o scrisoare adresată primarului care conține informații despre acest proiect, vehiculate azi ca fiind contribuții personale ale Primarului în funcție. În acest mandat am fost la primărie în audiență cu acest proiect, deci nu persoana EVL a furat de la mine, ci Instituția Primăriei (și înainte de asta au furat alte Instituții, ONG-uri și partide)!

copyright www.prietendeprofesie.ro

Nu vă vindeți sufletul, căci cel ce cumpără nu este din Biserica noastră!

Românii iubesc la nebunie automobilul! Volkswagen este cea mai preferată mașină la noi. Simbol al tehnicii, fiabilității și seriozității germane! Ce să vezi, până și marele VW “a dat cu mucii în fasole” și s-a prezentat în fața omenirii exact ca un pârlit îmbrăcat la patru ace.

Deci, se întâmplă și la “case mari” din fruntea Europei, nu suntem noi cei mai “necivilizați”.

Mare bal, mare! Se anunță pe străzile urbei noastre, că mare onoare ni se face și doamna Primar este invitată la Bal (mascat?), la Ambasada Angliei.

Primul meu gând: Nici MI6 nu mai este ce era odată!

Se fac treizeci și opt de ani de când am poposit la Câmpulung, cu gând de a sta o perioadă limitată. Sunt încă aici, parafrazând: nu aduce ceasul ce aduc anii! Impactul cel mai puternic în perioada de început a fost acela al miciunilor (nu auzisem întreaga viață atâtea minciuni (nevinovate) câte mi-a fost dat să aud într-o zi), al laudei de sine, a cum “am facut eu” ce a făcut altul, a cum “am eu” sau “un nem de-al meu” ceva mai tare, deștept,bun, etc. decât ai tu…

Dacă mă pui azi să spun care este cea mai valoroasă calitate a muscelenilor, o spun scurt: credința!

Cine s-a gîndit că o poate impune aici pe Lasconi nu cunoaște nici regiunea, nici oamenii. Un fel de “a vinde castraveți grădinarilor” aș putea descrie producerea publică a doamnei în fața câmpulungenilor. Mi-a fost rușine că provin din aceiași zonă și m-am gândit să “bag mîna în foc” că nu este ardeleancă. Dar dacă nu este ardeleancă, o fi olteancă și orașul cel mai drag mie este Craiova. Dacă nu este nici ardeleancă, nici olteancă, o fi moldoveancă și cei mai iubiți prieteni ne sunt moldoveni. Așa că, am înțeles în cele din urmă că nu ADNul locației ar avea vreo secvență lipsă.

În cei treizeci și opt de ani de ani petrecuți aici, pot spune cu mîna pe inimă că nu a avut Câmpulungul un primar atât de mincinos, lipsit de echilibru și fără o structură de valori care se formează în primii ani de viață.

Eu gândesc că MI6 este ocupat cu războil, dar presupun că și Coroana are un serviciu de protecție, care protejază prestigiul, nu doar viața!

“Să fie la ei” ar zice Țața Viorica, dar fraților, este la noi! Nu vă vindeți sufletul, căci cel ce cumpără nu este din Biserica noastră!

Metaversul, noua Americă!

Parcă nimic nu trezeste o spaimă mai mare în aceste vremuri decât Metaversul cu identitatea lui, și a noastră, electronică. Un lucru aș vrea să accentuez, nu ne putem pune în calea timpului și a timpurilor!

Metaversul este doar o nouă Americă, abia descoperită și în care au ajuns doar cei mai temerari. Cei alungați din “Universul perfect” (mai rupt de realitate decât metaversul însuși), unii infractori, alții nesupuși.

Metaversul este doar un nou spațiu spre care mergem cu un alt vehicul. Nimic altceva! Este șansa noastră de a înlătura impostura. Este călătoria cea mai accesibilă și mai ieftină spre conferințe științifice adevărate, cunoaștere, interacțiune, comunicare, frumos. Trăim deja în Metavers, depinde doar ce cultivăm noi în el! Pandemia a grăbit pașii. Liderii geriatrici suprastatali și televiziunile aservite “Universului perfect” și-au luat-o în barbă la propriu, prin clic!

America însăși se va întoarce la istoria și identitatea ei pentru a pune ordine în Metavers, căci Metaversul în formare are nevoie de formatare!

copyright www.prietendeprofesie.ro