N-am trăit aproape niciodată sfârșiturile de drum, căci fac din timp analiza drumului parcurs, scot tot ceea ce a fost valoros, memorabil și esențial din ce-am parcurs și le așez în baza mea de date pentru a-mi fi de folos în drumurile următoare. În momentul în care trec fizic linia de « finiș », mental este demult trecută și mintea mea este ocupată cu viitorul.
Nu mi-am pus niciodată ceva în minte să-mi doresc și să nu realizez. Tot ceea ce pare că nu am reușit, în fapt nu a fost prioritatea mea, căci eu gândesc foarte diferit de majoritatea celor din jurul meu. Prioritățile mele sunt amănunte pentru alții și ceea ce unii consideră esențial, nu reprezintă pentru mine nici măcar un amănunt 🙂 !
Asemeni pancardelor de pe marginea drumului, « Sfârșit de drum » înseamnă « Drum bun » !
copyright www.prietendeprofesie.ro