M-am născut și am crescut în centrul unui municipiu măricel, am copilărit pe la bunici la sat (din fericire), dar mi-am trăit tinerețea și o parte a maturității într-un mic orășel.
Abia când am plecat să lucrez în Capitală, dupa 24 de ani, mi-am regăsit spațiul familiar și confortabil. M-am instalat duminica și de luni am început serviciul cu sentimentul că locuiesc și lucrez acolo dintotdeauna. De cate ori revin în orașel, găsesc o lume cu o viață la limita supraviețuirii interioare. Frustrarea oamenilor este copleșitoare!
Micile orașe au trăit drama populării forțate și mai apoi a depopulării, după distrugerea industriilor care le țineau în viață. Toti cei ce au avut curajul de a-și înfrunta viața au plecat și s-au confruntat cu viteza aglomerațiilor urbane și mai ales cu concurența. Au luptat pe baricada schimbării continue și a adaptării. Altii, care s-au putut ancora într-o bucată de pământ și o casă la țară și-au balansat viața între două lumi, fie stăpânindu-le pe amândouă (caracterele tari, cu educație sănătoasă), fie pe niciuna, rămânand prinși între două lumi, negăsindu-și identitatea și liniștea. Într-o majoritate tragică, au nevoie să « cunoască pe cineva » și pentru a trece strada!
Azi, aspir la statutul de sătean venit de la oraș, cu un sentiment de mulțumire. Găsesc aici o lume mult superioara micului orașel. Aici încă găsesc oameni care nu sunt speriați sau rușinați de ei înșiși, întâlnesc suficient de mulți oameni autentici!
Orașul mic are nevoie de o politică de dezvoltare specială, de un tratament psihologic ca o exorcizare, pentru a scăpa în primul rând de obstacolele din propria minte colectivă.
Aceste oraşe au nevoie de tineri întorşi acasă !
copyright www.prietendeprofesie.ro