După ce pe ușa uneia  dintre persoanele pe care le vizitam am găsit următorul afiș :  « azi, Doamna X ne-a părăsit, a pornit în călătoria spre o lume mai bună », mi s-a repartizat o nouă persoană pe care urma să o vizitez, un domn.  Am cerut două săptămâni de pauză ca să mă împac cu situația.

Am primit pe un biletel numele și zona de clădire. Am ajuns și am ântrebat asistenta unde îl pot găsi pe Domnul X, prezentăndu-mă.

Mi-a indicat, chiar acolo la masă un domn subțire și înalt. Deși la o vârstă înaintată, era drept ca bradul. Mi-a inspirat un fost militar. Nu am știut niciodată nimic despre cine a fost în viață. Domnul X a fost orice a vrut imaginația mea.

M-am asezat lângă dânsul și am început să leg o conversație obișnuită pentru două persoane care abia fac cunoștință. Nu am primit niciun răspuns și nicio participare. La fiecare fraza a mea, Domnul X îmi răspundea cu… un zâmbet.

Văzând acest lucru m-am dus în bibliotecă și am ales un album cu fotografii, fără să fiu foarte atentă ce am ales. Ajunsă înapoi la Domnul X constat că era vorba despre un album intitulat : Germania.

M-am asezat lângă dânsul și am început să-i arăt pozele și să citesc pasaje edificatoare. Domnul X nu doar că era foarte interesat, dar a început să citească peste mine. Vorbirea lui era impecabilă, il ascultam fascinată, ca și cum ascultam o muzică de calitate.

A fost o prietenie lungă, m-am bucurat că nu a plecat în călătorie cât timp am fost eu acolo.

Intr-o zi am întârziat și m-am suprapus cu ora de servire a gustării. Domnul X servea cafea (fără cofeină, binențeles).

I s-a pus ceașca de cafea în față. A apropiat ambele mâini, a cuprins farfuriuța din două părti și cu gesturi lente, a condus-o pâna în dreptul meu. Mi-a oferit cafeau lui și un zâmbet pe care este greu să-l descriu în cuvinte.

Pe Domnul X nici Alzheimerul nu l-a putut face să uite că este bărbat !

copyright www.prietendeprofesie.ro