Radu este una dintre cele mai rafinate persoane pe care le-am cunoscut. Mă refer la un rafinament natural înnăscut, nu la unul dobândit prin studiu și exercițiu.
Deși cu o alură intelectuală, care te duce cu gândul la saloane pretențioase, l-am descoperit în mijlocul noroiului dintr-un șantier și vă mărturisesc că la un « team building » ad hoc făcut în terasa uneia dintre locuințele noastre de serviciu, s-a dovedit a fi « om de lume », băutor de cursă lungă, ca să nu mai pun la socoteala că fumează ca o locomotivă !
Are o fire competitivă și nu este prea indicat să te identifice ca posibil concurent. Nimeni nu poate fi la fel (sau mai) deștept decât el !!! În consecință, dacă nu ești bine pus pe picioare îți face niște valuri pe unde nici nu știi și nici nu bănuiești că deși poți crede că te afli într-o apă fără pericole, te trezești cu un tsunami în capul tău !
De cum l-am cunoscut m-am gandit ca locul potrivt pentru el este acela de Director !
Acum după ce-l cunosc mai bine spun : « Director de investiții, tehnologii și materiale de avangardă ». De ce spun acest lucru ? Acest post trebuie să adune calitati greu de găsit laolaltă .
Un astfel de director trebuie să fie un fost practician, dar cu o deschidere a minții și un rafinament aparte! Dacă omul nu cunoaște până la talpă industria din care face parte riscul este foarte mare, poate trece pe langă soluții pe care nu le întelege, nu le recunoaște sau poate alege variante greu de pus în practică. Poate alege soluții prea scumpe în raport cu beneficiul adoptării lor. Pe de alta parte, produsele alese trebuie să facă față unor rigori de artă.
Mi-a făcut plăcere să-l cunosc ! O spun cu nostalgie, căci nu mai am mult de trăit după ce am fumat a doua oară toate țigările pe care le-a fumat el…
copyright www.prietendeprofesie.ro