“Repetiția este mama învățăturii”.

Nu mi-a fost frică nici de greșală, nici de încercare ( element  esențial în cercetare și progres), nici de percepția de ridicol a celor ce nu-mi înțeleg  țintele prea înalte. Nici de a merge înainte, fără a avea însoțitori. Nu spun singură, căci nu am fost niciodată singură, ci cu Dumnezeu !

Trăiam și lucram în București cănd soțul meu se pregătea să inceapă primul lui contract în Franța. Deși locuiam deja de un an în capitală, nu urcasem niciodată la volan. Circulam cu metroul,  iar la sfârșit de săptămână, când făceam naveta la Câmpulung,  conducea doar el.

Cu o lună înainte de plecare a insistat să mă urc și eu la volan. Aveam atunci o mașină, « bătrâna doamnă », și soțul meu îmi făcea instructajul :

« Nu te urci așa în mașină ca în tramvai: dai cheie și pleci. Înainte de a te urca, dai roată și verifici cauciucurile, ridici capota, verifici nivelul de ulei la motor, la transmisie și  lichidul de frână ». Pe toate traseele pe care mergeam îmi explica pe ce bandă trebuie să mă încadrez și multe, multe alte indicații. Raspunsul meu era un « da, da,da » anemic. Eram convinsă că nu am reținut nimic, că tot ce vorbea îmi intra pe o ureche și îmi iețea pe cealaltă. De urcat la volan împreuna cu el am refuzat,  orice femeie stie de ce!

În primul sfârșit de săptămână în care m-am pornit a pleca neînsotită, am coborât în parcare și am constatat că aveam în creier  “înregistrat pe bandă” tot ceea ce “tocase”, aparent în neant, solțul meu. Am circulat în București când am vrut  și pe unde am vrut, fără nicio problemă !

De aceea continui să vă agasez «cu nerușinare», dragi prieteni câmpulungeni! Stiu că va rămâne în subconștient, fără stiința voastră, o perspectivă.

Vă doresc, în anul ce se pregatește să vină, « să vreți » !

https://cartierdemunte.ro/1_3_3_d-i-voie-s-vrei.html

copyright www.prietendeprofesie.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.