Știu să gătesc urzicile ! Nu este o laudă de sine, este purul adevăr! Am învățat acest lucru de la sursă, de la fosta mea vecină Ristica, romă și mândră că s-a născut în această etnie (acum, ar râde de mine că m-am conformat corect politic și i-am zis cum nu și-a zis ea, niciodată) ! Ori, dacă romii nu stiu să gătească urzicile, atunci nimeni nu știe !
Lucrul esențial la urzici este cum sunt culese și mai ales, cine le curață și le spală ! Eu și Tania ne putem considera « profesioniste « în treaba asta, iată de ce :
Eram în cantonament la Vața de Jos și au sosit pentru câteva zile niște veterani ai sportului în vizită. Ca să li se facă loc de cazare, ne-am schimbat pentru câteva zile organizarea în camere. Eu și Tania am fost repartizate în aceeași cameră. Exista o prietenie de grup, dar eu fiind în trupa « mică », nu aveam o legatură atât de strânsă cu colegele mele care erau deja curtate de băieți ! Tania făcea parte din acea categorie și lucru recunoscut de toți, fete si băieți, Tania era cea mai frumoasă și mai bună fată din echipă!
Conviețuirea în aceeaș cameră pentru câteva zile a transformat prietenia noastră în una de suflet !
Într-o zi, ne adună Șefu (șeful nostru de club) pe toți și ne întreabă :
– Vreți să ne facă fetele de la bucătărie urzici ?
– Daaaa !!!
– Atunci, fiecare cu câte o pungă în mână plecăm la adunat urzici !
Distracție, amuzament, adunăm fiecare câte o pungă, mergem la cantină și le deșertăm pe o masă imensă. Adunasem un munte de urzici .
Șeful nostru, privind recolta ne spune :
– Ne trebuie doi voluntari să curețe și să spele urzicile, căci fetele de la cantina ni le vor găti, dar nu au timp să ni le și curețe !
– …
– Nimeni ?
Eu, mai curajoasă (sau mai inconștientă) ,mă ofer.
– Cine se mai oferă ?
Nu era înghesuială. Atunci Tania, din altruism, zice :
– Rămân eu cu Dana !
Am curățat amândouă masa aceea plină de urzici, fără mănuși binențeles. Am râs încontinuu de noi înșine, făcând haz de necaz iar la final, nu ne mai simțeam degetele. Când am terminat toata treaba, plecarea în teren la antrenament încă nu se încheiase și Șefu ne-a întrebat dacă vrem să mergem și noi? Eu am plecat în teren, gândindu-mă că este cel mai bun mod de a uita cum îmi simțeam mâinile. Tania a rămas la cameră, zicând că nu mai vrea nimic după o asemenea experiență.
În timpul antrenamentului alergam în jur de zece kilometri pe dealuri. Eliminam atâta apă din organism că aveam nevoie de ștregătoare la ochi ca să văd pe unde calc. La linia de sosire nu cred că mai exista în mine vreo urmă de « venin » de urzică. Din toată aventura pentru mine nu a mai rămas decât amuzamentul. Tania a bolit trei zile! Ce a fost mai rău, a fost că bucătăresele nu s-au priceput să gătească urzicile. Nu ne-au plăcut!
copyright www.prietendeprofesie.ro